Nvidia a detronat astăzi Apple și a devenit cea mai valoroasă companie din lume, în urma unei creșteri record a acțiunilor, alimentată de o cerere insațiabilă pentru noile sale cipuri AI pentru supercalculatoare, anunță Reuters.
În 2010 lucram pentru o companie care se prăbușea, dar nu știam asta. Managerul meu a fost un ticălos, hărțuindu-mă și umilindu-mă sever și public în fiecare zi. Eram prea naiv la acea vreme ca să înțeleg acest tip de manipulare. Am decis să renunț la slujbă. Nu aveam loc de muncă și nici ajutor de șomaj.
Acțiunile Nvidia au atins un nou record, la finalul sesiunii bursiere de luni, închizând la $138,07, peste nivelul din iulie. Capitalizarea companiei a ajuns la $3390 miliarde, aproape de cea a Apple, care este de aproximativ $3500 miliarde
Acțiunile marilor producători de semiconductori și companii asociate au scăzut, la nivel global, după declinul puternic al prețului acțiunilor Nvidia în SUA, transmite CNBC.
Acțiunile britanice au scăzut ca urmare a reducerilor înregistrate pe piețele asiatice și americane, pe măsură ce crește îngrijorarea cu privire la cea mai mare economie a lumii, relatează BBC.
Nvidia (NVDA) a raportat venituri peste estimările inițiale ale pieței pentru al doilea trimestru, dar acțiunile scad cu 4%, semn că investitorii au așteptări mai mari.
Pentru investitorii Nvidia, ultimii doi ani au fost o plimbare plăcută. Dar recent au fost ca și când s-ar fi aflat într-un carusel. În calitate de beneficiar principal al boom-ului inteligenței artificiale, Nvidia a beneficiat de o creștere de nouă ori a capitalizării sale de piață, de la sfârșitul anului 2022. Dar, după ce a atins un record în iunie și a devenit pentru scurt timp cea mai valoroasă companie publică din lume, Nvidia a pierdut aproape 30% din valoarea sa în următoarele șapte săptămâni, scăzând aproximativ 800 de miliarde de dolari în capitalizarea pieței, relatează CNBC.
Vânzătorii în lipsă de acțiuni Nvidia au obținut profituri de aproape 5 miliarde de dolari din vânzările din ultimele trei ședințe de tranzacționare, potrivit companiei de analiză a datelor Ortex Technologies, transmite Reuters.
Acțiunile gigantului producător de cipuri Nvidia au intrat în ”teritoriu de corecție”, find cu 10% sub cel mai recent maxim atins vreodată la închidere, pe 25 martie, de 950 de dolari pe unitate, relatează CNBC.
După pesimismul recent, acțiunile americane au deschis în creștere ședința de luni, conduse de Nvidia. Investitorii de pe Wall Street aștepta o conferință cheie privind inteligența artificială și indiciile legate de politica monetară care vor veni din partea Rezervei Federale în cursul acestei săptămâni.
Capitalizarea Nvidia a crescut cu 277 miliarde dolari, ducând valoarea companiei la aproape 2.000 de miliarde dolari.
Acțiunile Nvidia cresc cu aproape 15% în deschiderea ședinței bursiere, cea mai mare creștere intraday din ultimele nouă luni, după ce producătorul de cipuri a anunțat venituri record și prognoze impresionante.
Acțiunile Nvidia au scăzut marți cu aproape 5%, până la un minim al ultimelor aproape cinci luni, în urma unui raport conform căruia gigantul de inteligență artificială (AI) ar putea fi obligat să anuleze comenzi de cipuri avansate în valoare de 5 miliarde de dolari către China, în conformitate cu noile restricții guvernamentale din SUA, transmite Reuters.
Statele Unite au adoptat noi restricții privind exporturile de cipuri AI către China, anunț care a provocat marți scăderea acțiunilor Nvidia și ale altor producători de cipuri, transmite CNBC.
Acțiunile Nvidia s-au apreciat marți, producătorul american de cipuri grafice, aflat în fruntea cursei globale pentru inteligența artificială, depășind, în premieră, o capitalizare de piață de 1,2 trilioane de dolari la închiderea tranzacțiilor.
Acțiunile Nvidia au urcat la un nou maxim istoric joi, după ce producătorul american de cipuri, aflat în fruntea cursei globale pentru inteligența artificială, a surprins analiștii cu o prognoză mult peste așteptări privind veniturile din trimestrul al treilea.
Acțiunile Nvidia au crescut puternic în tranzacțiile after-hours miercuri, după ce producătorul de cipuri a raportat venituri record în al doilea trimestru și a oferit o prognoză mult peste așteptări pentru trimestrul în curs, alimentată de cererea în creștere pentru procesoarele sale AI în centrele de date.
Nvidia a atins, în premieră, o capitalizare de 1.000 de miliarde de dolari în tranzacțiile de marți, devenind primul producător de cipuri care intră în clubul restrâns al companiilor cu o valoare de piață de 1 trilion de dolari.
Previziunile Nvidia privind creșterea veniturilor la o valoare record în trimestrul al doilea i-au surprins chiar și pe cei mai optimiști analiști de pe Wall Street, propulsând producătorul de cipuri în pragul unei capitalizări de piață de 1.000 de miliarde de dolari și declanșând un salt global pe acțiunile legate de inteligența artificială.
Acțiunile americane au închis în scădere prima ședință a săptămânii, în pofida unui avans inițial, în condițiile în care o prognoză negativă din partea Nvidia a tras în jos acțiunile din sectorul tehnologic.
Nvidia a redevenit a șaptea cea mai mare companie americană în funcție de capitalizare, depășind, în premieră, Meta Platforms, compania-mamă a Facebook.
Nvidia a urcat, în premieră, pe locul 7 în topul celor mai mari companii americane în funcție de capitalizare, devansând conglomeratul Berkshire Hathaway condus de celebrul investitor Warren Buffett.
Grupul japonez din industria IT&C SoftBank, controlat de miliardarul Masayoshi Son, a acumulat acțiuni Nvidia în valoare de 4 miliarde de dolari și a devenit al patrulea mare investitor în producătorul american de cipuri, scrie Bloomberg, care citează surse familiare cu situația.